Maranatha. Viata de dupa moarte
Autor: Spidlik, Tomas, cardinal
Editura: Galaxia Gutenberg
 
Pret: 20.00 lei
Adauga in cos
Format 11 x 20 cm
256 pagini

„Maranathà”, „Vino, Doamne!” era una din invocaţiile primilor creştini. Potrivit sfântului Pavel, creştinii sunt cei „care iubesc arătarea lui” (2Tim 4,8), cei care aşteaptă cu bucurie a doua venire a Domnului. Dacă uneori nu se întâmplă aşa, aceasta se datorează faptului că treptat s-a impus convingerea că există două lumi diferite şi că într-o bună zi una va trebui părăsită în mod inevitabil pentru a trece spre cealaltă. Iar aceasta îl desparte pe om în mod tragic. În plus, o anumită teologie a luat temele legate de escatologie (moartea, judecata, iadul, viaţa veşnică…) înşiruindu-le una după alta, transformând simbolurile într-un sistem logic, fără nicio legătură cu viaţa concretă. Autorul exploatează limbajul izvoarelor patristice şi orientale care descriu vremurile de pe urmă ca pe o nouă creaţie, o întâlnire între acţiunea lui Dumnezeu şi maturizarea lumii, în care istoria nu constituie doar materia pentru judecată, ci şi „cărămizile” pentru zidirea noului Ierusalim.


Alte carti de acelasi autor:
Bufnita inteleapta si pov [...]
Adauga in cos
Pret: 5.00 lei
Euharistia, leac pentru n [...]
Adauga in cos
Pret: 7.50 lei
La originile Europei. Mis [...]
Adauga in cos
Pret: 14.00 lei
Arta de a purifica inima
Stoc epuizat
Pret: 8.50 lei


Carti in aceeasi colectie:
Psalmi si rugaciuni
Adauga in cos
Pret: 8.00 lei
Lumea credintei - octombr [...]
Adauga in cos
Pret: 4.00 lei
Dumnezeu nu vrea suferin [...]
Stoc epuizat
Pret: 15.00 lei
Noi avem aripi
Adauga in cos
Pret: 7.00 lei
Povestea Sfantului Nicola [...]
Stoc epuizat
Pret: 15.00 lei
Euharistie, episcop, bise [...]
Adauga in cos
Pret: 22.00 lei
Idealul educaţional în [...]
Stoc epuizat
Pret: 20.00 lei
O sociopsihanaliza a real [...]
Adauga in cos
Pret: 25.00 lei
E cineva acolo sus...
Adauga in cos
Pret: 7.00 lei
Educatia prescolarilor du [...]
Stoc epuizat
Pret: 20.00 lei
Europa - Atlas rutier mar [...]
Adauga in cos
Pret: 85.00 lei
Cantarea cantarilor. Anto [...]
Adauga in cos
Pret: 54.50 lei


Alte carti similare:
Urcusul pe Muntele Sinai
Adauga in cos
Pret: 15.00 lei
Duhul lumesc - duh antihr [...]
Stoc epuizat
Pret: 4.50 lei
Rasul patriarhilor
Adauga in cos
Pret: 38.00 lei
Introducere in Teologia O [...]
Stoc epuizat
Pret: 12.00 lei
Randuiala diaconstvelor. [...]
Adauga in cos
Pret: 20.00 lei
Ritualul Sfantului Botez. [...]
Adauga in cos
Pret: 23.50 lei
Sacralitatea raului. Stud [...]
Adauga in cos
Pret: 9.50 lei
19.00 lei
Introducere in teologia l [...]
Stoc epuizat
Pret: 25.00 lei
Omilii, comentarii si adn [...]
Adauga in cos
Pret: 38.90 lei
Credinta si viata Biseric [...]
Stoc epuizat
Pret: 7.70 lei
Familia crestina la Sf. I [...]
Adauga in cos
Pret: 12.00 lei
Talcuirea Sfintei Evanghe [...]
Adauga in cos
Pret: 49.00 lei
Recomandari
Pret: 12.00 lei
Adauga in cos
Pret: 4.00 lei
Adauga in cos
Pret: 7.00 lei
Adauga in cos
Pret: 40.00 lei
Adauga in cos
Mai mult...

 

Cele mai populare
Pret: 12.00 lei
Adauga in cos
Pret: 8.00 lei
Adauga in cos
Pret: 20.00 lei
Adauga in cos
Pret: 4.00 lei
Adauga in cos
Pret: 8.00 lei
Adauga in cos
Pret: 35.00 lei
Adauga in cos
Mai mult...

Parteneri:
Categorii: • Arta  • Carte scolara  • Copii  • Dictionare  • Diverse  • Educatie  • Enciclopedii  • Etnografie  • Filosofie  • Istorie  • Literatura  • Multimedia  • Psihologie  • Religie  • Sanatate  • Sociologie  Colectii: • Cele mai populare  • Recomandari  • Reducere 50 la suta 
Copyright © 2009 - Cyber GRUP SRL - ROMANIA - a Corporate Support & Solutions Company