Predici la sarbatori imparatesti si cuvantari de lauda la sfinti
Autor: Ioan Gura de Aur, sf.
Editura: Institutul Biblic (IBMBOR)
 
Pret: 29.50 lei
Adauga in cos
14,5 x 20 cm
576 p.

Traducere din limba greacă şi note de Pr. Prof. Dumitru Fecioru

„Din gura ta, ca o lumină de foc strălucind, harul toată lumea a luminat, vistieriile neiubirii de argint lumii a câştigat, înălţimea gândului smerit nouă ne-a arătat. Ci cu cuvintele tale învăţându-ne, Părinte Ioane Gură de Aur, roagă pe Cuvântul Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.”
„Troparul Sfântului Ioan Hrisostom poate fi considerat cea mai potrivită introducere la oricare dintre scrierile sale, şi cu osebire la cartea de faţă. Dacă din prima ei parte aceasta ne zideşte sufleteşte şi ne desfată cu omiliile la sărbătorile împărăteşti - începând cu cea a Naşterii Domnului şi încheind cu cea a Rusaliilor -, prin cea de-a doua parte suntem întăriţi duhovniceşte cu renumitele panegirice sau cuvântări de laudă închinate de Marele Părinte bisericesc multor Sfinţi şi Mucenici. Prima jumătate a acestei impresionante lucrări vorbeşte despre Dumnezeiescul Model al vieţuirii şi desăvârşirii omeneşti – Mântuitorul Iisus Hristos, în timp ce a doua jumătate ilustrează chipurile felurite prin care cei care au răspuns prin credinţă şi pocăinţă chemării Domnului de a se sili spre Împărăţia lui Dumnezeu (Luca 16,16), au întrupat în vieţile lor învăţătura şi poruncile Celui ce ne-a descoperit cereasca Evanghelie a dreptăţii”


Alte carti de acelasi autor:
Cele dintai omilii la Fac [...]
Stoc epuizat
Pret: 7.00 lei
Omilii la Epistola catre [...]
Stoc epuizat
Pret: 25.00 lei
Omilii la saracul Lazar. [...]
Adauga in cos
Pret: 28.50 lei
Omilii la Facere vol. 1
Adauga in cos
Pret: 33.00 lei
Omilii la Facere vol. 2
Adauga in cos
Pret: 33.00 lei
Despre marginita putere a [...]
Adauga in cos
Pret: 15.00 lei
Despre feciorie. Apologia [...]
Adauga in cos
Pret: 33.50 lei
Predici la Duminici si sa [...]
Adauga in cos
Pret: 16.00 lei
Cateheze baptismale
Stoc epuizat
Pret: 11.00 lei
Comentar la Evanghelia de [...]
Stoc epuizat
Pret: 19.70 lei
Talcuiri la Epistola a do [...]
Stoc epuizat
Pret: 19.50 lei
Diavolul si magia
Adauga in cos
Pret: 6.50 lei
Omiliile la statui
Adauga in cos
Pret: 32.00 lei
Despre necunoasterea lui [...]
Stoc epuizat
Pret: 14.50 lei
Omilii la Ana. Omilii la [...]
Adauga in cos
Pret: 46.00 lei
Scrisori din exil - desp [...]
Stoc epuizat
Pret: 13.00 lei
Cuvantari despre viata de [...]
Adauga in cos
Pret: 19.20 lei
24.00 lei
Cuvinte alese
Adauga in cos
Pret: 12.50 lei
Parintii si educarea copi [...]
Stoc epuizat
Pret: 4.50 lei
Parinti, copii si crester [...]
Adauga in cos
Pret: 4.50 lei
Despre schimbarea numelor [...]
Adauga in cos
Pret: 33.50 lei
Cateheze maritale. Omilii [...]
Stoc epuizat
Pret: 15.00 lei
Problemele vietii
Adauga in cos
Pret: 12.00 lei
Cuvantari impotriva anome [...]
Adauga in cos
Pret: 25.00 lei
Cuvant despre adeverirea [...]
Stoc epuizat
Pret: 1.50 lei
Intru lauda Sfintilor Muc [...]
Stoc epuizat
Pret: 20.00 lei
Despre desfatarea celor v [...]
Adauga in cos
Pret: 32.00 lei
Scrisorile catre persoane [...]
Adauga in cos
Pret: 27.00 lei
Credinta
Adauga in cos
Pret: 5.50 lei
Omilii la Epistola a II-a [...]
Adauga in cos
Pret: 7.00 lei


Alte carti similare:
Patericul sau apoftegmele [...]
Adauga in cos
Pret: 28.00 lei
35.00 lei
Dumnezeu nu vrea suferin [...]
Stoc epuizat
Pret: 15.00 lei
Predici
Adauga in cos
Pret: 35.00 lei
Parintii Bisericii despre [...]
Adauga in cos
Pret: 10.00 lei
Pilduitoare vieti de erem [...]
Adauga in cos
Pret: 12.00 lei
Scrieri
Adauga in cos
Pret: 11.00 lei
Despre schimbarea numelor [...]
Adauga in cos
Pret: 33.50 lei
Cateheze
Adauga in cos
Pret: 24.00 lei
Opere
Adauga in cos
Pret: 20.00 lei
Opere. Vol. I
Adauga in cos
Pret: 65.00 lei
Randuielile vietii monaha [...]
Stoc epuizat
Pret: 20.00 lei
Predici la praznice impar [...]
Adauga in cos
Pret: 10.00 lei
Recomandari
Pret: 20.00 lei
Adauga in cos
Pret: 9.00 lei
Adauga in cos
Pret: 16.00 lei
Adauga in cos
Pret: 32.00 lei
Adauga in cos
Mai mult...

 

Cele mai populare
Pret: 12.00 lei
Adauga in cos
Pret: 79.00 lei
Adauga in cos
Pret: 12.00 lei
Adauga in cos
Pret: 25.00 lei
Adauga in cos
Pret: 13.00 lei
Adauga in cos
Pret: 20.00 lei
Adauga in cos
Mai mult...

Parteneri:
Categorii: • Arta  • Carte scolara  • Copii  • Dictionare  • Diverse  • Educatie  • Enciclopedii  • Etnografie  • Filosofie  • Istorie  • Literatura  • Multimedia  • Psihologie  • Religie  • Sanatate  • Sociologie  Colectii: • Cele mai populare  • Recomandari  • Reducere 50 la suta 
Copyright © 2009 - Cyber GRUP SRL - ROMANIA - a Corporate Support & Solutions Company