 | | |  |
|
|
|
Viata duhovniceasca a crestinului ortodox
Format 20x13,5 cm, 288 pagini,
Traducere din limba bulgară de Valentin-Petre Lică
Volumul este alcătuit din cinci scrieri ce explică şi detaliază, pe înţelesul tuturor, mai multe aspecte însemnate ale vieţii duhovniceşti a creştinului ortodox, de multe ori neînţelese sau trecute cu vedere: spovedania, vrajba şi împăcarea, mândria şi smerenia, suferinţele.
Arhimandritul Serafim Alexiev a fost unul din cei mai mari părinţi duhovniceşti contemporani din Bulgaria, fiu duhovnicesc al Arhiepiscopului rus Serafim Sobolev. Atât ca profesor de dogmatică al Academiei Theologice din Sofia, cât şi ca părinte duhovnicesc al multor bulgari, precum şi ca scriitor bisericesc deosebit de prolific, Arhimandritul Serafim a avut o lucrare duhovnicească înaltă, ale cărei roade se fac văzute până în aceste zile. |
|
Alte carti de acelasi autor:
|
|
Carti in aceeasi colectie:
|
|
|
 | |  |
|
|
|