 | | |  |
|
|
|
Dar de nunta
13 x 20 cm
112 p.
Poezia Monicăi Patriche exploatează potenţialul unei feminităţi care îşi află chipul în atingere cu erosul Cuvântului, pe care la rându-i îl oferă contemplării.
Taina Nunţii este tocmai darul naşterii şi renaşterii unui cuvânt făcut trup ce deslimitează hotarul comunicării şi capătă o condiţie comuniantă: „N-aş vrea ca trupul poemului să fie zid între noi” (Cuvântul autorului).
Rostirea se înfăşoară într-o aură de simplitate, acea simplitate în care pulsează întregul viu, nedisecat: „Doamne, între noi totul să fie/ simplu, limpede, neprefăcut” (Primeşte cântecul).
Dramatismul vieţii e sublimat prin germinarea cuvântului pus în abis: „Ai stat în mormânt şi nimeni nu-Ţi cânta acolo. Din inima ta a încolţit versul acesta” (Primeşte cântecul). Atinsă de seva învierii, existenţa devine pregnantă, crucea se umple de seva care transmite viaţă: „Nu mai duc în spate o cruce grea,/ ci un copac înflorit” (Înflorirea crucii).
Relaţia dintre mamă şi fiu este însăşi taina existenţei create sub semnul dublei întrupări, a lui Dumnezeu în lume şi a lumii în Dumnezeu: „Lumina îi înveleşte pe amândoi în taină,/ Maică şi Fiu,/ încât nu mai ştii cine a născut pe cine” (Naşterea).
Pasajul peste abisul dintre creaţie şi dumnezeire este închipuit fericit de respiraţia gestantă a Mamei în care odihneşte Duhul Sfânt, Cel de la care se naşte în trup Cuvântul şi care prin excelenţă ne călăuzeşte dincolo de limitele noastre: „În noapte, aud doar respiraţia ta, ca pe o cale de la apus la răsărit, când nici o altă cale nu mai e” (Către Maica Domnului).
Taina nunţii e taina naşterii reciproce în care bărbatul şi femeia îşi descoperă chipul iconic de Fiu şi Maică. Frumuseţea este urmată prin păşirea curajoasă peste o cale subţire ca un tăiş de sabie: „Frumuseţea Mirelui aşa e:/ Nu te apleci nici într-o parte, nici în alta/ În tăcere sau în cuvânt, în viaţă sau în moarte” (Frumuseţea Mirelui). Condiţia de plecare este una copleşită de web-ul fiinţării spre moarte, păienjeniş tăiat de fulgerul descoperirii: „Când mi-a arătat Mirele frumuseţea Lui/ nu eram nici pe Tabor,/nici pe muntele Fericirilor./ Eram prinsă în plasa de păianjen,/ Era noapte/ Şi a nins până dimineaţa” (Frumuseţea Mirelui).
Pocăinţa sau întoarcerea inimii spre primirea darului dumnezeiesc este o trecere spre simţirea prezenţei Mirelui „de cealaltă parte a lacrimilor” (De cealaltă parte a lacrimilor), într-o proximitate a bucuriei duhului. În atingere cu harul dumnezeiesc, conştiinţa omenească primeşte cu toată fragilitatea şi schimbabilitatea ei trăsăturile înveşnicirii în lumina divină: „Într-un luminiş stă căprioara/ cu picioare subţiri şi de lumină.// Haitele de lupi privesc/ şi li se pare că văd în amintire/ picioarele ei alergând;/ Şi strigă căprioara pe nume:/ nu eşti tu aceea care alergai,/ nu eşti tu cea care/ nu eşti tu…// Dar căprioara/ cu picioarele subţiri şi de lumină/ stă acolo, din veşnicie nemişcată” (Luminândă).
Este foarte interesant modul în care poeta reuşeşte să descrie acest proces al asimilării mistice a cuvântului printr-o chenotică sublimare ce redă fecioria: „Cum cu mâna Lui şterge acest poem,/ Şi foaia de hârtie devine albă:/ O citesc îngerii” (Auz). Din această tensiune irumpe paradoxul fericitei predări în mâinile Celui ce a biruit odată cu inima şi tristeţea înrobitoare a morţii: „Sunt o învinsă, deşi lupta nu a avut loc/ şi nici nu va fi./ Sunt învinsă şi plâng de fericire;/ aştept să fiu dusă în carul învingătorilor/ şi purtată pe străzi ca o pradă de război” (Eu sunt cununa ta).
Geometria mişcărilor nupţiale este escaladată cu acea uimire a depăşirii de sine în care trezirea şi somnul extatic se potenţează reciproc: „Cămaşa nopţii o rup/ căci nu mai încap în noapte./ Un braţ gol luna/ îţi sprijină capul când dormi” (Eu sunt cununa ta). Noaptea e mediul prin excelenţă mistic în care uitarea de sine găteşte trezirea vederii de suflet mişcate de harul lui Dumnezeu: „De la noapte învăţ cel mai bine:/ Învăţ să uit totul, să adorm/ Ca să fiu trezită de El” (Lecţia). Procesul trezirii simţirilor duhovniceşti presupune în acelaşi timp o metamorfoză regresivă, o dezbrăcare de „omul vechi”: „Ştii câte ierni a dezbrăcat sufletul meu/ Până să Te cunoască pe Tine?” (Virgula). Sub această atingere gestul şi gândul capătă consistenţa liturgică a cântului: „Gândurile dorm pe mâinile tale/ Aşa cum doarme cântecul pe clapele pianului” (Acoperământ liric).
Asumând până la ultimele consecinţe realitatea spre o renaştere nu lipsită de dureri, iubirea amplifică dramatismul existenţei: „O veşnicie voi sta aşa să învăţ/ cum se curăţesc lupii pe dinlăuntru/ când mor în zăpadă, şi urletul lor/ se înmormântează în tăcere” (Orb, pământul).
Inima devine un mormânt mistic al lumii în care numele Mirelui, Logosul divin, e unica sămânţă: „Eu – fruct cu o singură sămânţă – / numele Tău” (Livada). Imaginea învierii surprinde prin puterea ei de acoperire dinamică: „Despre înviere este aşa:/ va veni o pasăre albă şi va acoperi tot cerul” (Despre înviere). Percepţia asupra lumii rezistente transfigurării naşte o suferinţă ce nu poate fi purtată decât în amfora unui zâmbet de copil: „O lume întreagă/ e pe moarte, o lume care n-a dat în pârg.// Fructele dragostei au putrezit necoapte/ (…) o lume întreagă a murit într-un zâmbet de copil” (Naşterea lui Solomon).
Suprinde plăcut jocul perspectivelor şi gesturilor în care poeta aşterne “perspectiva inversă” a artei sale iconice: „În ţara aceasta care se numeşte mamă/ Copiii sunt traşi în sănii uriaşe”, „Luna e urma sărutului meu/ pe urma unei sănii care te-a urcat la cer”, „Cine îţi turna pe gene stropi de somn/ şi ce mamă ferecai între pleoape/ când închideai ochii?” (Gânduri de mamă pentru copilul ei).
Volumul „Dar de nuntă” ne prezintă o poezie religioasă de calitate, din care nu lipseşte nervul alcătuirilor surprinzătoare, jocul de lumini şi umbre în care erosul şi logosul rostirii se potenţează reciproc. (Florin Caragiu) |
|
Alte carti de acelasi autor:
|
|
Carti in aceeasi colectie:
|
|
|
 | |  |
|
|
|
Cosul de produse (
si al societatii de difuzare Supergraph.
Utilizator necunoscut. | 
Adauga in cos
Adauga in cos
Stoc epuizat
