(0 review-uri)
(0 review-uri)
Textele reunite în acest volum sunt „exerciţii de admirare” a câtorva pictori şi sculptori, a căror excelenţă artistică – generozitate, originalitate şi anvergură – m-a convins că nu poate fi cântărită de căutătura plebee şi irascibilă a ochiului critic. Desigur, nu i-am epuizat pe toţi, dar nici mulţi n-ar mai fi; cei puţini, care mi-au scăpat, mi-au scăpat absolut întâmplător şi numai datorită unor circumstanţe indiferente care, de-a lungul a zece ani de „galerist”, nu mi-au dat prilejul să îndrept şi înspre aceştia gingaşul dispozitiv axiologic al comentariului anticritic.
Textul anticritic nu este, cum s-ar putea repezi unii să creadă, o adulaţie castrată de observaţii critice, care-şi propune idolatru, şi nu mai puţin fariseic, să treacă cu vederea, la grămadă, toate scăderile operei sau persoanei unui artist, ci e o specie atipică a discursului erotic care, în mod paradoxal, îşi construieşte pledoaria ca îndrăgostiţii, adică pornind tocmai prin a admira defectele, socotind că fără ele vraja operei sau a persoanei comentate ar diminua periculos. Iată de ce, privirea anticritică manifestă o vocaţie aparte de a repera defectele, cu mult mai precis şi mai acut decât spiritul critic, fiindcă pe ele, pe scăderi, pe impotenţa lor mizeră va trebui să înalţe miraculosul şi neumanul eşafodaj al admiraţiei. Admirând prin defecte ca printr-o sită negativă, privirea anticritică cerne fir cu fir impurităţile facultăţii de a admira, gresându-i în mod ideal spontaneitatea şi entuziasmul, astfel ca lauda să-şi câştige înapoi fecioria, adică să devină imaculată, netă şi strălucitoare, neîntinată de inflexiunea encomiastică. Dacă îşi doreşte ceva cu ardoare, îşi doreşte, cu teamă şi cu cutremur, ochiul lui Hristos. Nu pentru a câştiga notorietatea sublimului iertător de erori artistice, care să-l proclame drept apostol al clemenţei critice, ci pentru a fi cu adevărat drept sau, mai exact, pentru a i se dărui puterea de a slăvi măsurat geniul uimitor al artistului.
citește mai mult ...
citește mai putin ...