„Titlul cărții este Psihoterapia ortodoxă deoarece lucrarea de față prezintă învățătura Sfinților Părinți despre tămăduirea sufletului. Știu că termenul de psihoterapie este unul întrucâtva modern, fiind întrebuințat de mulți psihologi, psihoterapeuți și psihiatri pentru a exprima metoda pe care o aplică în tratarea nevroticilor. Întrucât, însă, mulți psihiatri nu cunosc învățătura Bisericii sau nu vor să o folosească, iar antropologia lor este cu totul diferită de antropologia și soteriologia Sfinților Părinți, deși am întrebuințat termenul psihoterapie, nu am expus și teoriile lor. Aș fi putut cu ușurință menționa și părerile pe care aceștia le împărtășesc cu privire la anumite teme, dintre care unele sunt în acord cu învățătura Sfinților Părinți, iar altele, cu totul contrare, urmând ca apoi să notez observațiile de rigoare, însă nu am voit acest lucru. Socotesc că este mai bine ca învățătura Bisericii să se facă auzită prin glasul Sfinților Părinți, fără amestecare. De aceea, am adăugat termenului psihoterapie (ψυ- χο‑θεραπεία, terapia‑tămăduirea sufletului) epitetul ortodoxă, adică Psihoterapia ortodoxă, pentru care o altă formulare posibilă ar fi Calea tămăduirii ortodoxe.

[…]

Se vorbește mult astăzi despre problemele psihologice. După mine, așa‑numitele probleme psihologice sunt, îndeosebi, probleme legate de gânduri, de întunecarea minții‑nous și de necurăția inimii. Inima necurată, așa cum este descrisă de Sfinții Părinți, mintea întunecată, cufundată într‑un întuneric greu, și gândurile întinate sunt cele care dau naștere tuturor așa‑numitelor probleme psihologice. Când omul se tămăduiește lăuntric, când descoperă locul inimii, își curățește puterea noetică a sufletului și o slobozește din robie pe cea rațională, nu are probleme psihologice sau, cel puțin, dacă ele există, sunt abordate corect. Trăiește fericita și neclătinata pace a lui Hristos. Spunem acestea, desigur, păstrând rezervele legate de bolile somatice ale sistemului nervos, datorate oboselii, epuizării, slăbirii și uzurii trupului.” († Ierotheos, Mitropolit de Nafpaktos și Aghios Vlasios)