CUVÂNT ÎNAINTE

„Țarul Mucenic Nicoale al II-lea nu a fost tratat după cuviință de către nicio categorie de istorici laici, nici de către cei sovietici, nici de către cei din Occident. Istoricii se raportează la monarhii ortodocși ca la orice alte figuri strict politice, care interacționează cu alte figuri politice numai în plan fizic și intelectual, iar viața și personalitatea acestor conducători sunt evaluate numai în baza succeselor sau eșecurilor înregistrate în domeniul administrativ-guvernamental. Istoria domniei unui monarh ortodox, însă, nu poate fi apreciată cuvenit decât prin raportare la rostul esențial al unei astfel de domnii: acela de a garanta și de a spori siguranța și dezvoltarea unui mediu național care să ocrotească și să înlesnească viețuirea duhovnicească și întreaga existență a supușilor ortodocși ai monarhului, astfel încât aceștia să se poată îndrepta nestingheriți către adevărata și veșnica Împărăție a Cerurilor. După cum vom vedea din cele ce urmează, în tot ceea ce au săvârșit, Țarul Nicolae și familia sa au dat întâietate Domnului nostru Iisus Hristos și poruncilor Lui, așezând învățătura Evangheliei mai presus de toate lucrurile lumii acesteia.

Din această pricină au și fost greșit înțeleși de către cei din jur, chiar și de către unii dintre membrii familiei extinse, iar crucile pe care le-au avut de purtat în lipsa înțelegerii celorlalți au fost, așadar, deosebit de grele. Câteva dintre sufletele mai simțitoare care le-au stat alături au întrezărit, însă, crâmpeie din viața cea adevărată a familiei Țarului Nicolae, iar acestor prieteni, rude și supuși credincioși le și suntem, de fapt, adânc îndatorați pentru toate însemnările și amintirile pe care le-au păstrat.Felul în care Țarii Mult-pătimitori au primit mucenicia care le-a fost pusă dinainte nu este nici pe departe dovada unui fatalism pasiv, ci, dimpotrivă, a unei profunde cunoașteri a adevărului Sfintelor Scripturi, și anume acela că aici, pe pământ, „nu avem cetate stătătoare, ci pre aceea ce va să fie căutăm.” /Evrei 13, 14/Sfântul Nicolae Romanov și familia sa au vădit, până în clipa morții, puterea de a ierta mulțimea greșelilor săvârșite împotriva lor, precum și de a se ruga pentru vrăjmași, fapt ce dovedește că Țarii Mucenici izbutiseră să împlinească porunca de căpătâi, cea a dragostei, și că se pregătiseră mai dinainte pentru binecuvântarea făgăduită de Hristos tuturor acelora care fac voia Lui.

Virtutea creștinească dobândită de către Țarii Mucenici se vădește, negreșit, și din faptul că aceștia se numără, în prezent, printre sfinții cei mai îndrăgiți ai Rusiei, iar icoanele lor se găsesc în aproape fiecare biserică de pe cuprinsul țării. De la căderea comunismului încoace, a apărut un număr impresionant de cărți și articole scrise în apărarea Sfinților Martiri Romanov, lucrări ce dovedesc înșelăciunea datelor ce ne parvin din istoria seculară privind viața familiei Țarilor.Relatarea despre viața Sfinților Țari Mucenici a fost alcătuită din fragmente preluate din mai multe surse, atât de limbă rusă, cât și de limbă engleză. Pasajele citate sunt însoțite de referințe, ori de câte ori indicarea sursei a fost posibilă.”