Amicus Plato sau… despartirea de Noica

Paleologu, Alexandru

13 x 20 cm
132 p.

Amicus Plato este, fără doar şi poate, o incitantă periegeză în jurul unui filozof autentic, Noica, de cea mai pură souche platonicienne, cum am încercat s-o dovedesc în ultimul capitol din Platonopolis, filozof obsedat de o Idee presimţită, dar în veşnică ascundere, cum el însuşi o mărturiseşte adesea. Prima versiune a Despărţirii, nepublicată vreodată, i-a scandalizat nu numai pe discipolii foarte tineri ai lui Noica, dar şi pe Al. Paleologu însuşi, care, într-o epistolă de-o nobilă simplitate, se autodenunţă: "Aerul persiflant, baterea pe burtă, mai rău, pe umăr, pe durata unui text de şaptezeci de pagini şi acompaniind nişte obiecţii care, indiferent dacă sunt sau nu valabile, trebuiau făcute cu demnitatea unei discuţii publice, fără familiarităţi, îmi apar acum în toată revoltătoarea lor ineleganţă" (Bucureşti, 11 februarie 1980). Versiunea publicată un an mai târziu, la începutul volumului Ipoteze de lucru, versiune pe care o cunosc şi eu (şi toţi cei care au citit volumul), chiar dacă a preluat scheletul obiecţiilor împotriva "sistemului idiosincrasiilor lui Noica", curge după o cu totul altă tonalitate decât aceea discutată în Jurnalul de la Păltiniş. (Cristian Bădiliţă)