Toate au legătură cu rugăciunea. Unele o sting, iar altele o întețesc. 
Starețul vorbea regulat și despre pocăință. Spu­nea că ea este „vărsarea sângelui, năvala Duhului”. Dacă lași, într‑un fel, sângele păcatului, o să înăbușe rugăciunea. Dacă, prin spovedanie curată și descoperire sinceră a gândurilor, verși sânge, locul lui va fi luat de Duh, Care întărește și hrănește rugăciunea. 
Începutul rugăciunii este iubirea lui Dumnezeu, iar sfârșitul este mila Lui. Început și sfârșit este, să spunem, Hristos. Când rugăciunea se statornicește după o vreme, spunea starețul, lăuntrul tău va deveni Rai. Te vei slobozi de patimi, vei deveni alt om.