(0 review-uri)
(0 review-uri)
Pornirea la drum
„Nu știu alţii cum sunt”, dar eu când se pronunţă
cuvântul Athos, nu pot să nu-mi aduc aminte de copilărie
și de faptul că atunci când l-am auzit prima dată era doar
numele celui mai vârstnic, mai nobil, mai tainic și mai
înţelept dintre cei trei mușchetari. Aveam să mă mir când
aveam să aflu, mult mai târziu, că Athos este numele unui
munte din Grecia și n-am reușit nici până în ziua de astăzi
să descopăr ce l-a făcut pe Alexandre Dumas să dea unuia
dintre eroii lui acest nume.
Nu pot să spun că mi-am visat sau dorit cu ardoare
să merg în Sfântul Munte, așa după cum, în general, n-am
fost niciodată un poftitor nesăţios să merg în străinătate.
Dar, ori de câte ori mi s-a ivit prilejul s-o fac, m-am bucurat
nespus. Trebuie, totuși, să mărturisesc că în ultimii ani mi
se insinuase tot mai mult dorinţa de a merge acolo, asta
venind dintr-un motiv care poate părea a avea mai mică
anvergură. Voiam să-l întâlnesc faţă către faţă pe părintele
Petroniu Tănase, cunoscutul duhovnic de la Schitul nostru
Prodromu, și mă temeam că nu voi ajunge s-o mai fac. Veștile
de acolo îmi vorbeau despre slăbirea continuă a puterilor sale
fizice. El era punctul meu de „acasă”, acolo. De aceea, atunci
când Dumnezeu S-a milostivit și mi s-a oferit în această
primăvară, imediat după Paște, prilejul unui pelerinaj, am
purces la el cu entuziasm, bucurându-mă enorm, ca de un
dar preţios ce era. Întrezăream posibilitatea intrării într-o
poveste capabilă să-mi dezvăluie taine luminate. Am plecat
așa cum ai pleca la rai, dar cu gândul că voi ajunge acolo...
citește mai mult ...
citește mai putin ...