Darul povestitorului

Macra, Andreea

Cu oricine ai sta azi de vorbă, îți va spune o poveste ce are în miezul ei o criză – mai dureroasă sau mai puțin, mai acută sau poate cronică. Și nu încetăm să ne plângem și iar să ne plângem de crizele din miezul poveștilor. Crize cu noi înșine, crize în familie, în societate, pe scena politică sau pe piața economică sau... Și nu ar fi nimic în neregulă cu crizele din povești. Este firesc ca orice poveste să aibă criza ei, ce îi conferă sarea și piperul de care are atâta nevoie, ca să fie o poveste adevărată. Problema apare atunci când povestea nu-i oferă crizei o cale de ieșire. Mai toate poveștile de astăzi nu mai știu să ofere o cale pentru ieșirea din criză. Sesizând acest lucru, într-un text-manifest cu un titlu neobișnuit, „Decivilizarea” (2009), scriitorul Paul Kingsnorth avertiza că, de fapt, „nu ne confruntăm cu o criză economică, politică sau tehnologică, ci cu o criză a poveștilor, că poveștile pe care ni le spunem despre locul nostru în lume sunt periculos de greșite” – de unde și multiplele crize aparent fără ieșire. Și ce e de făcut când ai în față atâtea povești „crizate”? Simplu, poveștile trebuie îndreptate. Cum? Povestitorii care știu să povestească frumos ar face bine să pună osul la treabă și să înceapă îndreptarea poveștilor. E o treabă pentru scriitori, artiști și poeți bine inspirați, dar mai ales pentru Sfinți, căci ei au linie de comunicare directă cu Izvorul tuturor poveștilor adevărate, cu Cel mai mare Povestitor și Poet, Creatorul poveștii lumii și a fiecăruia dintre noi. Eu, una, cred că nu ar fi rău să înființăm chiar niște service-uri pentru poveștile stricate. Scriitoarea Andreea Macra, împreună cu prietenele ei, Aida Ieremia (ilustrator) și Ancuța-Liana Achim (creator de jocuri), au luat în serios această misiune și au și ele un service al lor de povești, de unde poveștile ies luminoase și jucăușe. Asta, pentru că L-au invitat pe Marele Povestitor să-Și spună poveștile pe o limbă frumoasă, pe înțelesul copiilor mici și mari. Așa au apărut „Povești luminoase și jocuri voioase” (2022), „Darul Povestitorului” (2023), „Dansul prieteniei din oală” (2024) și lista va continua, sunt sigură. Carevasăzică, cum scoatem poveștile din criză? Nu trebuie decât să primim Mâna întinsă a Povestitorului și să rescriem împreună cu El povestea noastră intrată în impas, dacă ne dăm seama că am greșit atât de tare, încât am vrea să dăm timpul înapoi și să punem cu încredere „un nou început”, asemenea țânțarului îmblânzit din „Darul Povestitorului”.