Mica Filocalie athonită contemporană a Rugăciunii lui Iisus. Rugăciunea lui Iisus potrivit învățăturii marilor duhovnici athoniți ai secolului al XX‑lea

Larchet, Jean-Claude

***

Învață‑i pe toți să se roage cu mintea, să rostească ­neîncetat Rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte‑mă!” La început cu buzele şi cu mintea. Apoi cu mintea şi cu inima. Şi vor afla curând calea vieții, uşa Raiului. Mai degrabă această rugăciune rostită cu înflăcărare va deveni ca un Rai înlăuntrul lor. (Sfântul Iosif Isihastul)

Ştii ce înseamnă să dobândeşti rugăciunea minții? Înseamnă să‑L dobândeşti pe Însuşi Dumnezeu înăuntru tău. Îl trăieşti. Îl simți, ți se deschid ochii sufletului şi Îl vezi pe Hristos înlăuntrul tău. Simți întru tine fericirea împărăției Lui. Înțelegi? (Arhimandritul Haralambie)

Rugăciunea este un urcuş continuu, de pe o treaptă pe alta. [...] Este o lucrare tainică pe care înțelegerea omenească nu o poate pătrunde. Şi singur Dumnezeu îi ştie pe aceşti oameni, numai El singur le ştie şi voința, şi strădania, şi lupta. (Arhimandritul Emilianos)

Rugăciunea lui Iisus în epoca mindfulness-ului

Motto: „Rugăciunea lui Iisus este focul veseliei, bucuria sufletului, mila lui Dumnezeu, raza Soarelui duhovnicesc, harul lui Dumnezeu!” – Sfântul Grigorie Sinaitul

În epoca vitezei, a zgomotului de fond și a risipirii, avem nevoie mai mult decât oricând de o întoarcere către adâncul nostru lăuntric. În Mica Filocalie athonită contemporană a Rugăciunii lui Iisus, apărută recent la Editura Sophia, autorul, cunoscutul teolog și patrolog francez Jean-Claude Larchet, ne propune o hartă spirituală a redescoperirii de sine, a coborârii în adâncul nostru lăuntric. Calea este Rugăciunea lui Iisus. Călăuzele sunt marii duhovnici aghioriți ai secolului XX — de la Sfântul Siluan Athonitul, Cuviosul Iosif Isihastul și Arhimandritul Emilianos, până la Sfântul Porfirie și Cuviosul Efrem Katunakiotul. „Mica Filocalie athonită” poate fi considerată un ghid de călăuzire pentru cei care vor să pătrundă în taina Rugăciunii inimii, o cale a inimii pentru omul digital. Limbajul este limpede și accesibil, și le deschide cititorilor de astăzi o tradiție de tămăduire a sufletului care se practică de la începuturile creștinismului.

De la mindfulness la isihasm

Larchet pornește de la observația că lumea contemporană este fascinată de „meditația conștientă” (mindfulness), dar uită de autenticitatea și puterea unei rugăciuni care nu doar liniștește mintea, ci vindecă inima și o îndreaptă către adevărata ei destinație – întâlnirea și unirea cu Dumnezeu. „Rugăciunea lui Iisus”, spune autorul, este o lucrare tainică a harului – o „meditație creștină” în care omul Îl cheamă neîncetat pe Dumnezeu, rostind: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!”

Cu o precizie chirurgicală, autorul prezintă deosebirile dintre practica Rugăciunii lui Iisus și alte practici de meditație și concentrare venite din spiritualitatea orientală și din ceea ce numim cultura New Age. „Scopul Rugăciunii lui Iisus este acela de a uni sufle tul cu Dumnezeu, mai precis cu Hristos, iar prin El cu Duhul Sfânt și cu Tatăl, cum nu este cazul în nici una dintre celelalte metode analoge.”

„Beneficiile” Rugăciunii lui Iisus

Adaptându-se stilului omului contemporan care nu mai are vreme și răbdare să citească tomuri întregi de literatură ascetică, Larchet sintetizează aproape matematic „beneficiile” lucrării Rugăciunii lui Iisus.

În primul rând, este o formulă scurtă care favorizează concentrarea, pentru că „este mai uşor să te concentrezi pe o frază care se repetă şi să fii deplin atent la aceleaşi cuvinte care se repetă, decât să rămâi concentrat pe o mulțime de fraze şi să‑ți fixezi atenția asupra mai multor cuvinte succesive”. În al doilea rând, formula fiind scurtă, „poate fi uşor şi definitiv memorată şi se poate întipări mai uşor şi în mod definitiv în minte și în inimă, pentru ca astfel ru găciunea să devină spontană și continuă, ceea ce este unul dintre scopurile dorite”.

În al treilea rând, o formulă scurtă poate fi strecurată „în momentele libere, oricât de puține ar fi, din viața cotidiană, între două activități, între fazele aceleiași activități, și chiar, lăuntric, între două fraze ale unei convorbiri sau între două gânduri”.

Citându-i pe Părinții „experți” în această lucrare, Larchet încheie spunând că omul ar trebui să se dedice Rugăciunii, „ca şi cum ea ar fi meseria sa, cea mai importantă activitate a lui”.