(0 review-uri)
(0 review-uri)
Biserica şi religia sunt două realităţi incompatibile şi ireconciliabile, precum viaţa şi moartea, libertatea şi necesitatea, dragostea şi interesul. Nu există loc pentru un compromis, o realitate o anulează pe cealaltă. Doar Biserica vesteşte dispariţia contradicţiilor de nedepăşit, certifică în mod empiric faptul că s-a prăbuşit „zidul”. Că moartea se poate preschimba în viaţă, că necesitatea poate rodi libertate, este suficient să luptăm pentru a renunţa la interesul propriu. Catalizatorul transcenderii oricărei contradicţii este dragostea extatică, dragostea reală, care este şi modul existenţei Treimice reale – principiu cauzal al oricărui existent. Dacă omul renunţă şi la dezideratul existenţei şi vieţii pentru individualitatea lui, abandonându-se dragostei Tatălui, atunci dispare şi opoziţia dintre viaţă şi moarte, libertate şi necesitate.
Religia este interes instinctual individual, Biserica este strădanie a eliberării de interesul individual. Fără interesul individual, instinctual naturii umane, strădania eliberării de natură ar fi fost necunoscută, la fel ca şi persoana ca ipostază a libertăţii. Şi asta înseamnă că, fără nevoia instinctuală de religie, strădania bisericească de renunţare la religie ar rămâne fără obiect. Vorbim de strădanie, prin urmare şi de eşecul ei inevitabil, de ratarea strădaniei. Tocmai din acest motiv, eventualitatea, dar şi dinamica transformării în religie urmăreşte evenimentul eclezial de-a lungul întregii lui evoluţii istorice –tentaţie permanentă, dar şi mod de tastare a libertăţii.
Până la seceriş, neghina se va înmulţi laolaltă cu grâul. Orice încercare de „despărţire” presupune primejdia smulgerii grâului împreună cu neghina.
Christos Yannaras
citește mai mult ...
citește mai putin ...