(0 review-uri)
(0 review-uri)
Grecii sunt de părere că există două scrieri fundamentale ale duhovniciei secolului nostru: cele ale Sfântului Siluan Athonitul și cele ale Sfântului Iosif Isihastul. Am putea completa afirmând că, dacă mesajul adresat oamenilor de Dumnezeu prin Sfântul Siluan ar fi ultimul cuvânt așa cum apreciază părintele Ioan Ică jr. în magistrala sa prefață, atunci această exemplară Mărturie de viață monahală a Sfântului Iosif Isihastul ar putea servi ca reper pentru o eventuală schimbare la față a monahismului actual, așa cum se afirmă în filmul realizat de Mănăstirea Vatoped: „Acest bătrân harismatic a marcat începutul reînnoirii monahale care continuă până în ziua de azi.”
Darie Drăgoi
Amintirile părintelui Efrem Filotheitul despre Starețul Iosif isihastul fără îndoială că vor intra în fondul de aur al scrierilor ascetice patristice și vor aduce mare folos duhovnicesc tuturor creștinilor preocupați de mântuirea lor. iar pentru cei care au ales fericita cale a monahismului, aceste amintiri vor deveni un adevărat suport de curs despre monahism - o carte pe care orice egumen o poate da fără ezitare ucenicilor ca un prim manual de viață monahală.
Părintele Simeon Gagatik
citește mai mult ...
citește mai putin ...