Morlacii din Dalmaţia în secolele XV-XVI

Caciur-Andreescu, Dana

 Lucrare distinsă cu Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române

Cum supraviețuiește o comunitate la granița dintre trei imperii aflate într-un conflict permanent?

Departe de istoria tradițională a marilor bătălii, „Morlacii din Dalmația în secolele XV-XVI” recuperează vocile unor actori marginalizați, dar esențiali ai Europei sud-estice. Păstori semi-nomazi, negustori, mercenari sau haiduci, morlacii au transformat supraviețuirea într-o artă, navigând cu abilitate printre interesele Republicii Venețiene, ale Imperiului Otoman și ale Regatului Ungariei.

Bazată pe o cercetare riguroasă a arhivelor venețiene, cartea Danei Caciur-Andreescu demontează miturile naționaliste și propune o perspectivă fascinantă: morlacii ca fenomen social vibrant, adaptat vieții de frontieră. O istorie „de la firul ierbii” despre identități fluide, loialități negociate și oameni mărunți care, din umbră, au influențat decisiv politica marilor puteri. O lectură fundamentală pentru înțelegerea adevăratei dinamici a Balcanilor medievali.


Cum se desfășura viața de zi cu zi la intersecția a trei mari puteri aflate în conflict constant? Cartea ne invită într-o călătorie fascinantă la granița poroasă dintre Republica Venețiană, Regatul Ungariei și Imperiul Otoman, explorând viața uneia dintre cele mai enigmatice populații din Balcani: morlacii. Această lucrare de excepție recuperează vocile unor actori marginalizați, dar cu un impact profund asupra configurației istorice a sud-estului european. Pendulând între statutul de „supuși ai sultanului” și „supuși ai Serenissimei”, morlacii au știut să folosească avantajele graniței pentru a supraviețui și a prospera.

De ce o istorie a morlacilor?Abordarea de tip microistorie propusă în acest volum ne ajută să înțelegem mult mai profund dinamica istoriei medievale românești și a comunităților vlahe în general. Istoricul Ovidiu Cristea surprinde perfect esența acestei provocări istoriografice în prefața cărții:

„Nenumăratele situații – unele foarte spectaculoase sau contradictorii – cuprinse de documentele aduse în discuție ne arată că o pagină interesantă de istorie poate fi scrisă nu numai despre Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Ștefan cel Mare […] ci și despre Milja Popović, Hector Pasqualigo, Gregor Radiech sau eminul otoman din Skradin. Cartea Danei Caciur ne oferă o cale de înțelegere a felului în care personaje «mărunte» au influențat, de multe ori decisiv, politica «marilor actori».”De la etnie la statut socialO realizare majoră a acestei cercetări, fundamentată pe documente inedite din arhivele venețiene (1409–1570), este demontarea miturilor etnice rigide. Administrația venețiană a ajuns să folosească termenul de „morlac” mai degrabă ca pe un statut social, o etichetă aplicată unei populații care împărtășea un mod de viață liber, definit de transhumanță, comerț și o permanentă negociere a supraviețuirii.

Autoarea își definește astfel metodologia:

„Cum cercetarea noastră s-a concentrat pe tipologia activităților în care s-au manifestat morlacii și cum ne-au lipsit sursele relevante referitoare la formele de auto-definire, am ales ca metodologic să cercetăm istoria morlacilor ca o populație identificată pe criterii sociale reunite sub acest exonim venețian. […] Prezenta lucrare trebuie citită ca un argument în favoarea scrierii unei istorii a comunităților vlahe din nord-vestul Peninsulei Balcanice prin prisma evenimentelor în care sunt implicați.”Teme majore abordate în lucrare:Geopolitica graniței (Triplex Confinium): Cum a reușit Dalmația să devină un bastion venețian în fața expansiunii otomane și care a fost rolul morlacilor în menținerea acestui echilibru fragil.Economia supraviețuirii: Rolul morlacilor în comerțul cu sare, aprovizionarea piețelor dalmate cu produse animaliere și impactul păstoritului semi-nomad.Paradoxul loialității: Fluiditatea identității în secolele XV-XVI – morlacii ca soldați (stratioți) în armata Veneției, dar și ca aliați temporari ai otomanilor sau uscocilor.Justiție și repopulare: Eforturile pragmatice ale Republicii Sfântului Marcu de a integra populațiile turbulente, transformând „răufăcătorii” în supuși loiali capabili să repopuleze zonele devastate de război.Despre autoare: Silvia-Dana Caciur-Andreescu este cercetător științific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române și doctor în istorie. Și-a dedicat ani de cercetare în arhivele din Italia, Austria și Croația pentru a scoate la lumină rolul „agenților invizibili” ai coexistenței în zonele de graniță ale Europei medievale și moderne timpurii. Pentru rigoarea și inovația cercetării sale din volumul de față, Academia Română i-a decernat prestigiosul Premiu „Nicolae Iorga”.

***O carte, asemenea unei scrisori, spunea Orhan Pamuk într-un roman de excepție – Mă Numesc Roșu – nu comunică doar prin cuvinte. Poți intra în dialog cu ea atingându-i paginile, răsfoindu-le, chiar mirosindu-le. Cu o carte de istorie situația este și mai complicată pentru că, spre deosebire de un roman, vocea din spatele cuvintelor nu este numai a autorului, ci și a nenumăratelor personaje care apar, mai des sau mai rar, în paginile lucrării în cauză. Iar a transforma voci disparate într-un „cor”, care să ofere cititorilor o privire coerentă asupra unei perioade din trecut constituie o provocare nu tocmai ușor de depășit. Dificultatea este cu atât mai mare când subiectul ales și regiunea în discuție par să fie foarte exotice…

S-ar putea pune întrebarea de ce o carte cu un asemenea subiect ar interesa pe un pasionat de istorie din România? Răspunsul poate conține o multitudine de argumente, dar am să mă limitez la două: analizând felul în care morlacii au reușit să supraviețuiască și să își păstreze identitatea la hotarul dintre imperii putem înțelege ceva mai bine și istoria medievală românească. În plus, nenumăratele situații – unele foarte spectaculoase sau contradictorii – cuprinse de documentele aduse în discuție ne arată, dacă mai era nevoie, că o pagină interesantă de istorie poate fi scrisă nu numai despre Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Andrea Gritti sau Suleyman Magnificul, ci și despre Milja Popović, Hector Pasqualigo, Gregor Radiech, Filippo Bragadin sau eminul otoman din Skradin. Fără a se revendica explicit de la școala microistoriei, cartea Danei Caciur ne oferă o cale de înțelegere a felului în care personaje „mărunte” au influențat, de multe ori decisiv politica „marilor actori” precum sultanul și marele vizir sau dogele și Senatul Veneției.

8 august 2023
Ovidiu Cristea

Termenul de morlac, cel mai adesea un exonim, desemnează o populație care locuiește în teritoriile rurale ale Dalmației venețiene continentale. În decursul secolelor al XIV-lea, al XV-lea și al XVI-lea, morlacii erau cel mai adesea identificați prin prisma activităților pe care le desfășurau. Ei apar în documente fiind: păstori, negustori, soldați, răufăcători sau imigranți. Fie că sunt atestați fiind implicați în una dintre aceste activități sau mai multe dintre ele, de cele mai multe ori morlacii sunt menționați de surse ca venind din afara Dalmației, din teritoriile croate (în nord) și bosniace integrate Imperiului Otoman. Cum cercetarea noastră s-a concentrat pe tipologia activităților în care s-au manifestat morlacii și cum ne-au lipsit sursele relevante referitoare la formele de auto-definire am ales ca metodologic să cercetăm istoria morlacilor ca o populație identificată pe criterii sociale reunite sub acest exonim venețian de morlac.
Astfel, explorând și analizând surse venețiene inedite am reconstruit un portret al morlacilor ce evidențiază complexitatea stilului lor de viață, dar mai ales, reacțiile pe care le provoacă în mediile care le atestă prezența. De aceea, această carte trebuie înțeleasă ca un argument în favoarea scrierii unei istorii a morlacilor, a comunităților vlahe din nord-vestul Peninsulei Balcanice, prin prisma evenimentelor în care au fost implicați și fără a avea ca obiectiv principal definirea lor etnică.
Dan Caciur-Andreescu

Dana Caciur-Andreescu este cercetător științific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române. În cercetarea pe care o desfășoară urmărește rolul jucat de agenții mai puțin vizibili ai colaborării și coexistenței în zonele de graniță dintre Stato da Mar venețian și Imperiul Otoman. Autoarea a obținut titlul de doctor în istorie la Universitatea din București și a desfășurat numeroase stagii de cercetare în arhive din Italia, Austria și Croația.