(1 review-uri)
(1 review-uri)
Această smerită carte o dedic lui Sebastian, Anastasia, Paisie și tuturor copiilor acestui neam de Sfinți și de eroi. Ține Doamne copiii noștri pe calea pentru care au luptat marii noștri înaintași!
Și dacă în acele vremuri de sărăcie și războaie la tot pasul, timpuri cumplite, în care bărbatul mergea la război ca să își apere ţara, credinţa și familia, și nu se mai întorcea viu, rămânând pe capul femeii văduve greutăţile gospodăriei și creșterea copiilor, care nu erau numai unul-doi, ci câte zece, dintre care unii mai mureau, alţii erau luaţi în robie de către năvălitori, iar cei care apucau să ajungă adulţi, pătimeau la rândul lor un alt șir de greutăţi, încât orice minte necredincioasă ar fi căzut în deznădejde; și totuși, toţi, bărbaţi și femei deopotrivă, își duceau crucea grea sus pe golgota neamului, având nădejdea la Dumnezeu, privind la scopul adevărat al vieţii omului: Învierea; în faţa acestora, noi, cei molatici din ziua de astăzi, ce vom zice?
Cu adevărat, nu putem decât să rămânem muţi la asemenea fapte de vitejie ale întregului nostru neam. Dar să nu rămânem doar la o admiraţie pasivă, pentru că strămoșii ne cheamă să nu lăsăm lanţul de aur pe care de atâtea generaţii neamul nostru l-a lucrat cu multă iscusinţă.
Să nu lăsăm strădania lor să piară, pentru că suntem datori să le fim continuatori, indiferent de vremuri, indiferent de ispite, că spune Dumnezeu: ,, Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.’’ (Evanghelia de la Ioan 16:33)
citește mai mult ...
citește mai putin ...