(0 review-uri)
(0 review-uri)
Pe copertă: Pieter Bruegel cel Bătrân, Parabola Orbilor (1568) Paginile de față sunt rodul unei conștiințe care nu poate rămâne indiferentă la ceea ce se petrece în jur și la felul în care se proiectează viitorul umanității. Chiar dacă, în mod natural, condiționările biologice mă exclud din acesta. Dacă el va fi așa cum se întrevede, îi mulțumesc Celui de Sus că m-a îngăduit în aceste vremuri, bune, rele, cum sunt, și nu în acel „viitor luminos”! Sunt gândurile unui sapiens recunoscător, cum crede el că se cuvine, pentru însușirile care, în ciuda tuturor neroziilor istorice, îi definesc specia: judecata, cugetarea – Cogito, ergo sum – și, deopotrivă, profunda rațiune a inimii. Aceste comentarii pornesc din imposibilitatea de a ieși din logica unei poetice lecții de istorie naturală:Nu cred că viermele estemai important decât mărul,dar nu pot suportasurâzătoarea inconștiență a mărului! (Horia Bădescu)* * *CuprinsÎntre Scila și CaribdaMarea trăncăneală „Civilizația spectacolului”„Intrat-a o boală în lume”Uciderea pruncilorCivilizația spectacolului și Don QuijotePământul oamenilorPoetica numărului PiPrincipeleHabent sua fata libelliDacă soarele moareSchimbarea la fațăColumb, proastele deprinderi și EuropaLumea și visulAlchimistulÎntâmplări cu sensul întâmplătorMai avem timp?Dumnezeu nu joacă zaruriPartea noastră de logosRațiunile inimiiParadigma GoethePisica lui SchrödingerViața instantSchimbarea la față a EuropeiÎntoarcerea lui CalibanCei patru Cavaleri ai ApocalipseiEuropa schismaticăDiavolul locuiește în Silicon Valley* * *HORIA BĂDESCU (n. 24 februarie 1943 la Aref pe Argeș) este poet, prozator și eseist, doctor în litere, jurnalist și diplomat; laureat al mai multor premii ale Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor și al câtorva importante festivaluri internaționale, al Premiului „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1991) și al Premiului European de poezie francofonă „Léopold Sédar Senghor” (2004); membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Scriitorilor Francezi, membru al Maison Internationale de la Poésie de Bruxelles și al CIRET, membru de onoare al Academiei Francofone și al Uniunii Poeților Francofoni. A publicat peste treizeci de volume de poezie, eseuri și romane, apărute în România, Franța, Belgia, Bulgaria, Macedonia, Spania, Vietnam. Membru fondator al grupării Echinox și al Societății Culturale și Festivalului Internațional „Lucian Blaga”. Comandor al Ordinului național român Meritul Cultural și cavaler al Ordinului național francez Les Palmes académiques. Printre cele mai recente volume: O noapte cât o mie de nopți (roman, Limes, Cluj-Napoca, 2011), Cărțile viețuirii (poeme, Eikon, 2013), Roulette russe (poeme, Ed. L’Herbe qui tremble, 2015), Zborul gâștei sălbatice (roman, ed. a II-a – Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015), Le poème va pieds nus (poeme, Ed. l’Arbre à paroles, 2016), Decameronice (poeme, Școala Ardeleană, 2017), Doar din pământul patriei (eseuri, Școala Ardeleană, 2018), Joia patimilor (roman, ed. a IV-a, Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2018), Căderea din Rai (memorialistică, Școala Ardeleană, 2020), Poduri și vămi (memorialistică, Școala Ardeleană, 2020), O sută și una de poezii (poezie, Editura Academiei Române, 2020), Dinaintea ta merge tăcerea (poeme, Școala Ardeleană, 2021), Celui qui reste debout (poeme, Ed. Pétra, 2021).
citește mai mult ...
citește mai putin ...