(0 review-uri)
(0 review-uri)
La rugămințile insistente ale prietenilor săi de o viață, bătrânul episcop Augustin răspunde, străpuns de dorul pentru ei, scriindu-și biografia. Cu nădejde în Dumnezeu, el purcede pe acest drum anevoios și plin de emoție, dorind să-i facă pe aceștia părtași la bucuriile și la tristețile sale, diminuând astfel distanța dintre ei.
Călătoria nu este ușoară pentru el, fiind nevoit să-și retrăiască întreaga viață prin expunerea ei în scris, însă întreprinde totuși lucrarea aceasta, din dragoste pentru prietenii săi. Își aduce aminte cu durere de cei pe care i-a pierdut, încearcă să se bucure de cei pe care i-a câștigat pentru Hristos și se luptă cu aceia care atacă cu înverșunare Biserica. Slujește, predică și scrie fără odihnă, în același timp fiind conștient de neajunsurile și neputințele sale, cerându-i fără contenire ajutor lui Dumnezeu.
Augustin mai are o ultimă strigare către Dumnezeu și către oameni, înainte de a-și începe călătoria finală către cetatea cerească în care va fi Fericitul Augustin. Nu știe cum îl va privi posteritatea, dar vrea să dăruiască ceea ce a primit. Acum este rândul citiorilor să descopere adevărul, nu în carte sau în autor, ci în ei înșiși, după cum le descoperă Dumnezeu.
***
Mulți l-au lăudat pe atât de inteligentul, pe strălucitul Augustin, dar chiar și oamenii simpli, credincioșii cei smeriți, dar nu căldicei, pot fi superiori. Chiar dacă ei sunt încă niște copii atașați simțurilor, atâta vreme cât, în slăbiciunea lor, ei se lasă purtați de stilul umil al cuvintelor Scripturii ca la sânul unei mame, clădirea mântuirii lor se înalță mereu, cu ajutorul credinței. De la acești frumoși credincioși am învățat că cine are inima plină de iubire, înțelege fără greșeală și păzește fără vreun efort învățătura adâncă, bogată și foarte cuprinzătoare a Sfintei Scripturi. Ei nu au vreme să se uite cu atenție la toate paginile sfinte, să explice toate învelișurile predicilor, să pătrundă Tainele Scripturilor, dar păstrează iubirea de care toate depind. Așa reușesc să păstreze în suflet chiar și ce n-au învățat încă”.
citește mai mult ...
citește mai putin ...