(0 review-uri)
(0 review-uri)
Poet, prozator, autor al unor studii religioase profunde, părintele Savatie Baștovoi este un scriitor complet, poate singurul din generația sa care se poate impune și scindat în istoria literaturii noastre. Cel puțin poetul și prozatorul rămîn două ipostaze distincte, sensibil egale valoric, ale unei personalități care, surprinzător, ajunge în miezul originar al lirismului la maturitatea sa, pe cînd proza sa, netradițională, parvine la un imaginar simbolizant sau chiar la o practică textualistă, atingînd apogeul cu Iepurii nu mor, un roman scris la doar douăzeci de ani.
Poetul Savatie Baștovoi debutează editorial în anul 1996, indicînd deja o cu totul altă manieră, de o rarisimă sensibilitate, proprie unei adolescențe maturizate, în parte expresie a unei preformații temperamentale; nu pesimistă, ci grav neliniștită, prematur melancolizată, exprimată prin imaginea elefantului ce se retrage discret ca să moară, fără a deranja mersul firesc al semenilor (Elefantul promis).
Savatie Baștovoi nu a explorat aproape deloc erotica. El nu e un senzitiv și cu atît mai puțin un senzual, iar vocația sa pentru melancolie s-a manifestat atît în meditațiile asupra timpului, asupra destinului uman, asupra credinței în Dumnezeu, cît și în obsesia morții, a despărțirii ca moment al dezgolirii sensurilor și în nostalgia copilăriei văzută ca tărîm al nevinovăției și al umbririi lui Dumnezeu.
Vitalie Răileanu, critic și istoric literar
Savatie Baștovoi este laureat al Premiului pentru poezie și al Premiului pentru publicistică și eseu al Uniunii Scriitorilor din Moldova, precum și al altor premii literare din România și Republica Moldova.
Este autorul a peste 30 de volume publicate: poezie, romane, eseuri, conferințe, publicistică. Mai multe cărți ale sale au fost traduse în Franța, Italia, Germania, Macedonia, SUA, Rusia. A reprezentat România la Salonul de Carte de la Paris și la Salonul de Carte de la Torino, precum și la alte festivaluri literare din Europa. În calitatea sa de slujitor al Bisericii, a susținut conferințe în majoritatea orașelor mari din România, precum și în comunitățile românești din diaspora, multe din cuvîntările sale fiind adunate în cărți de mare tiraj.
Este cetățean de onoare al orașului Călărași. Membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova.
citește mai mult ...
citește mai putin ...