(0 review-uri)
(0 review-uri)
Prin predicile sale, părintele Miron încearcă să-și conștientizeze crdincioșii că prezența la Sfânta Liturghie nu este legată de acceptarea unor valori teoretice despre Dumnezeu, ci acceptarea chemării care îți schimbă radical viața. Părtășia de Hristos prin Euharistie face ca viața creștinului să devină participativă într-o „unitate de viață a trupului eclezial”. Și pentru dobândirea acestei vieți este nevoie de atenție, care în limbaj duhovnicesc s-ar traduce prin trezvie.
Lectura acestor predici e un rod al atenției celor din jur, care au adunat cuvânt cu cuvânt mărturisirile părintelui din biserica unde a slujit cu atâta drag și râvnă. Într-o vreme nu tocmai ușoră, când omenirea trecuse printr-o nouă conflagrație mondială, când regimul politic s-a schimbat după dictaturi succesive, când pușcăriile erau pline de floarea intelectualității interbelice, părintele Miron nu pregeta să le vorbească enoriașilor de importanța rugăciunii împreună ca semn al dragostei pentru om și, implicit, pentru Dumnezeu, aducând aminte de femeile mironosițe.
„Pășim în viață pe urmele sfintelor femei, purtând asupra noastră mirurile de mare preț: cinstirea, dragostea, delicatețea, îndelungă-răbdarea, expunerea - dacă împrejurarea o cere - la primejdii, de dragul Adevărului (Adevărul e că omul este unica valoare în lume și că, de dragul lui, merită să-ți riști totul, chiar și viața, după pilda mironosițelor). Purtarea mironosițelor, a cărei importanță este consemnată în a treia duminică după Paști, ne arată că nu e de ajuns - ba chiar este deșert - să spui că ai credință, dar nu te jertfești și nu o arăți practic, cum au făcut femeile purtătoare de mir.”
Pr. Dr. Cristian Ștefan Muntean
citește mai mult ...
citește mai putin ...