(0 review-uri)
(0 review-uri)
Cum ar fi, dacă Sfântul Gheorghe ne-ar vorbi? Viața Sfântului Gheorghe de la Cernica versificată pentru copii
Ilustrații de Corina Petre
Veți putea parcurge, în continuare, momentele principale ale vieții Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica, precum și câteva dintre învățăturile sale.
Acesta a plecat din Săliștea Sibiului la nouăsprezece ani, cu mult dor de a-I sluji lui Dumnezeu. În București, a întâlnit un mitropolit grec care i-a devenit duhovnic și pe care l-a urmat în Muntele Athos. După plecarea acestuia la cele veșnice, Gheorghe a devenit ucenicul Sfântului Cuvios Paisie Velicicovski, intrând în obștea Schitului „Sfântul Ilie”. Trecând mai mulți ani de nevoință, Cuviosul Gheorghe l-a însoțit pe Sfântul Paisie și obștea formată în jurul său în Moldova, mai întâi la Mănăstirea Dragomirna, apoi la Mănăstirea Secu, ajungând, în cele din urmă, la Mănăstirea Neamț. Întrucât obștea devenise foarte numeroasă și presupunea griji continue, Cuviosul Gheorghe a simțit nevoia de a căuta liniște pentru rugăciune, așa că a cerut binecuvântare pentru a se întoarce în Muntele Athos. Trecând prin București, a fost rugat de către Mitropolitul Grigorie al II-lea să rămână în Țara Românească și să înființeze aici o obște monahală în care să se respecte programul de rugăciune, studiu și muncă pe care îl trăise în Muntele Athos.
Influențat de o vedenie în care i s-a arătat Sfântul Ierarh Nicolae, Cuviosul Gheorghe a ales Mănăstirea Cernica, aflată în paragină de patruzeci de ani. Cu multă râvnă, ajutat doar de alți doi monahi, a prefăcut, în scurtă vreme, pustietatea într-un așezământ înfloritor, iar obștea a sporit, în numai câțiva ani, până la o sută trei ucenici. Cu smerenia sa, cu hărnicia și cu rugăciunea intensă, Cuviosul Gheorghe a câștigat bunăvoința domnitorului Nicolae Mavrogheni și a unor boieri, care au sprijinit Mănăstirea, împreună cu mitropoliții munteni. Din anul 1794, a preluat și îndrumarea Mănăstirii Căldărușani. Trecând la Domnul în data de 3 decembrie 1806, Sfântul Cuvios Gheorghe a fost înmormântat la Cernica, în fața Bisericii „Sfântul Lazăr”, pe care el însuși a zidit-o în 1804.
Cuviosul Gheorghe a scris, în 1785, un testament duhovnicesc pentru fiii săi duhovnicești, în care le-a trasat cele mai importante principii de urmat în viața monahală, printre acestea fi ind: ascultarea față de stareț, iubirea față de toți frații fără deosebire, mărturisirea regulată, deasa împărtășire cu Trupul și Sângele Domnului Hristos, practicarea rugăciunii inimii (Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul), masa împreună cu obștea și participarea zilnică la sfintele slujbe.
Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica vă vorbește și vouă, copiilor curioși să-i descoperiți viața și învățătura și dornici să-i urmați exemplul! Rugați-vă mult, asemenea lui, fiți buni cu cei din jurul vostru, vorbiți mereu frumos, pentru că el așa era: „dulce la cuvânt și plin de toată dragostea și către cel mai mare, și către cel mai mic”!
Autoarea
citește mai mult ...
citește mai putin ...