(0 review-uri)
(0 review-uri)
Introducere
Cartea de faţă prezintă într-un mod extrem de clar şi riguros o sinteză a elementelor fundamentale ale tradiţiei dogmatice a Bisericii Ortodoxe. Sau, după cum ne-a mărturisit însuşi autorul ei, părintele arhimandrit Placide Deseille, „cartea rezumă gândirea mea cu privire la aspectele doctrinare ale Ortodoxiei”. Gândirea unui călugăr athonit, francez, specialist în patrologie, profund ancorată în învăţătura Sfinţilor Părinţi şi întru totul fidelă faţă de Tradiţia Bisericii Ortodoxe, după cum se precizează chiar în subtitlul cărţii. Contribuţia personală a părintelui arhimandrit Placide Deseille din această lucrare este aceea de a pune în lumină, pe lângă aspectele esenţiale ale dogmaticii ortodoxe, bogăţia doctrinară a Bisericii nedespărţite şi a valorilor duhovniceşti autentice ale Occidentului creştin.
Este vorba despre o ediţie mult îmbogăţită şi profund reînnoită a unei lucrări publicate acum zece ani la Editura Institutului de Teologie ortodoxă „Sfântul Serghie” din Paris, unde părintele arhimandrit a predat vreme îndelungată un curs de patrologie. Această primă ediţie a fost epuizată de mult, autorul ei continuându-şi între timp preocupările referitoare la tradiţia doctrinară a Ortodoxiei, „singura Biserică a lui Hristos în plenitudine”, în care a intrat după o îndelungată căutare, povestită în Mărturia unui călugăr ortodox. Convorbiri cu Jean-Claude Noyé, tradusă de noi la Editura Doxologia, anul trecut. Majoritatea subiectelor abordate în această primă ediţie au fost dezvoltate în mod mult mai detaliat şi în profunzime, cu ample trimiteri şi referinţe la Sfânta Scriptură, la textele liturgice bisericeşti şi la scrierile fundamentale ale Sfinţilor Părinţi. O serie de capitole noi au fost introduse în completarea lor, alcătuite cu aceeaşi grijă permanentă, a ancorării lor biblice şi patristice din punct de vedere al conţinutului, a structurării deosebit de clare a acestuia şi a înveşmântării lui într-o limbă franceză de o mare frumuseţe, devenită suport de exprimare, mai cu seamă la nivel lexical, a discursului teologic, dogmatic ortodox. Lucrarea de faţă beneficiază şi de un glosar final mult îmbogăţit faţă de cel al primei ediţii (conţinând de două ori mai multe cuvinte, însoţite de definiţii mult mai extinse şi mai amănunţite), al cărui rol este acela de a-l ajuta pe cititor în înţelegerea aspectelor de strictă specializare doctrinară ortodoxă ale cărţii. L-am tradus în limba română păstrând şi termenii din franceză, în aşa fel încât publicul românesc francofon să poată avea acces, pe lângă iniţierea de tip teologic, şi la una terminologică, specializată confesional, în limba franceză.
~n pofida smeritelor afirmaţii ale părintelui arhimandrit din Cuvântul înainte, cartea se adresează nu numai unor „nespecialişti”, ci tuturor acelora care sunt interesaţi să cunoască mai multe aspecte referitoare la doctrina Bisericii Ortodoxe, dar care trebuie să aibă neapărat o minimă cultură creştin-ortodoxă. Prin urmare, versiunea pe care o propunem aici în limba română vizează un public cititor care doreşte să-şi lămurească şi să-şi aprofundeze cunoştinţele despre Ortodoxie, aşa cum sunt ele sistematizate de părintele arhimandrit Placide Deseille. Este vorba despre o carte deosebit de clară, al cărei cititor este călăuzit cu rigoare şi limpezime în conţinuturi dintre cele mai complexe şi de multe ori inevidente, în temeiurile biblice şi patristice ale credinţei creştinului ortodox în Cel Nevăzut, în tainele Ortodoxiei, a căror frumuseţe diafană şi eficienţă sfinţitoare şi îndumnezeitoare sunt subliniate de autor într-o limbă franceză de o eleganţă stilistică cu totul remarcabilă. Cartea abundă în referinţe scripturistice şi mai ales patristice, aşezate în prim-planul discursului, în vreme ce autorul ei se retrage discret, în plan secund, cu smerenia ce-i caracterizează întregul parcurs duhovnicesc şi monahal. Sfinţii Părinţi sunt cei care ne vorbesc în primul rând despre aspectele doctrinare ale Ortodoxiei, pe baza textelor Sfintei Scripturi, de-a lungul lucrării părintelui arhimandrit Placide Deseille. O lucrare care se citeşte cu mare plăcere intelectuală şi real câştig duhovnicesc, în lumina Adevărului mărturisit de credinţa în Cel Nevăzut.
Felicia Dumas
citește mai mult ...
citește mai putin ...